Consilierea în carieră reprezintă forma de asistență continuă acordată candidatului în procesul complex de adaptare la mediul schimbator al muncii. Aceasta îl ajută să verifice dacă are aptitudinile necesare pentru practicarea cu succes a unei profesii, să își descopere interesele sau preferințele pentru o anumită profesie sau pentru o familie de profesii și să își evalueze într-un mod realist șansele de reușită.
Dacă te afli într-unul din cazurile enumerate în continuare, poţi participa la un program de consiliere în carieră care te va ajuta să iei o decizie în funcţie de dorinţele şi abilităţile tale:
– întâmpini dificultăţi în a-ţi alcătui CV-ul;
– apropiaţii iţi spun ce liceu/facultate să urmezi şi spre ce ai “înclinaţii” iar tu esti dispus să faci un compromis pentru că nu ai argumente în favoarea ta;
– doreşti să te angajezi pentru prima oară şi nu ştii ce fel de job ţi s-ar potrivi;
– nu ştii de ce nu ai fost luat în considerare, aplicând la un job; – nu reuşeşti să stai mai mult de câteva săptămâni, luni la un loc de muncă.
De astfel de sedinţe pot beneficia cei care:
– vor să se reorienteze profesional însă nu ştiu dacă ar mai trebui să facă şi altceva decât un curs de specialitate în alt domeniu;
– au fost disponibilizaţi şi nu işi găsesc sub nicio formă un loc de muncă pe domeniul său.
Candidatul beneficiază de un program de consiliere creat special pentru sine, care ţine cont de preferinţele şi interesele sale.
În urma sesiunii de consiliere, candidatul poate să se cunoscă mai bine şi să se accepte mai mult; poate învăţa să folosescă corect tehnicile de căutare a unui loc de muncă, să anticipeze eventualele dificultăţi sau cum să işi configureze un plan de studii şi va realiza că încrederea în sine este de cele mai multe ori un factor decisiv în obţinerea rezultatelor dorite.
Consilierul în carieră aduce clarificări candidatului privind cerinţele job-ului său ideal, acesta având ocazia de a primi o evaluare de specializate, obiectivă a aptitudinilor sale şi va fi ghidat către programe de formare potrivite nevoilor
Telefon: +40371122655
E-mail: office@4career.ro