Mobile menu
Profile
Echipamente industriale
Galați
Combinatul Siderurgic Galati

Aflată în vestul oraşului Galaţi, platforma siderurgică este cea mai mare din România şi se întinde pe o suprafaţă de circa 1.600 de hectare, având un perimetru de aproape 45 de kilometri.

Amplasamentul actual a fost ales după un studiu ştiinţific aprofundat privind curenţii de aer dominanţi, pânza freatică şi stabilitatea terenului.

Poziţia geografică este una extrem de favorabilă exporturilor şi aducerii de materii prime. Apropierea de Dunăre, unde ArcelorMittal deţine propriul port industrial, Romportmet, face ca produsele să ajungă, de exemplu, în Bosfor în mai puţin de 24 de ore.


Despre necesitatea construirii unui combinat siderurgic la Galaţi s-a discutat pentru prima oară în 1958, dar decizia fost luată în 1960. Construcţia a început în iulie 1961, iar primul obiectiv de producţie important, respectiv Laminorul de Tablă Groasă nr.1, a fost inaugurat doi ani mai târziu.

Producţia integrată a început în iulie 1968, când au fost finalizate toate capacităţile de producţie importante şi a fost elaborată prima şarjă la Oţelăria nr. 1.

Combinatul a fost iniţial o companie de stat iar in anul 1991 s-a transformat în societate pe acţiuni pentru ca, 10 ani mai târziu, Grupul LNM Holdings - în prezent ArcelorMittal - să cumpere acţiunile statului. Actualment, unitatea de la Galați se află într-un proces de tranziție, fiind preluată de un nou proprietar, Grupul britanic Liberty House.


Combinatul de la Galaţi este cel mai mare producător de oţel din România, cu o capacitate actuală de peste 2 milioane de tone fontă lichidă anual, fiind specializat în produse plate, de la table sub formǎ de foi şi benzi subţiri, ori laminate pentru industria auto, până la table groase pentru industria navală ori pentru construcţii. Actualmente se tinde către realizarea unor produse cu o valoare adăugată mai mare, mai sofisticate şi mai adaptate cerinţelor actuale ale pieței.


Amprenta induistrială a Combinatului de la Galați în prezent, include următoarele capacități de producție:

  • o Uzină de Aglomerare și Materii Prime;

  • trei furnale, din care unul este functional, modernizat la nivelul celor similare din vestul Europei și două în conservare;

  • o Oțelărie și o secție de Turnare Continuă;

  • un Laminor de Benzi la Cald,

  • un Laminor de Benzi la Rece,

  • o linie de Zincare;

  • o linie de Acoperire Organică a tablei;

  • un Laminor de Tablă Groasă.