Ediții anterioare

Unul din fiecare 10-15 participanți la Târgul de Cariere își găsește la Târgul de Cariere un loc de muncă sau un internship potrivit. De sesiunile noastre de training și consultanță în carieră au beneficiat, în total, peste 20.500 de tineri. De 10 ani ne preocupă zilnic oportunitățile de carieră pentru tineri.

În medie, companiile participante la TdC declară că primesc între 20 și 700 CV-uri în fiecare zi de eveniment și între 10 și 500 de aplicații online per eveniment. Cifrele diferă mult de la o industrie la alta, precum și în funcție de oferta concretă de joburi prezentată la eveniment. 

Clienții TdC dau evenimentului nota medie de 8.1 din 10, evaluând numărul și profilul vizitatorilor, atmosfera, calitatea organizării și serviciile noastre. 94% dintre companiile participante la evenimentele din 2015 au declarat că doresc să revină la TdC în 2016 și recomandă TdC ca soluție de recrutare și employer branding pentru companii.

În primăvară 2015 am sărbătorit împreună ediția cu numărul 100 a Târgului de Cariere. Din 2006 și până acum, în cele peste 100 de ediții ale TdC, am lucrat cu aproximativ 1.500 de companii și am întâlnit, în total, mai mult de 300.000 de tineri. Unul din fiecare 10-15 și-a găsit la standurile noastre un loc de muncă sau un internship potrivit.

Am ajuns până acum în 18 dintre cele mai mari centre universitare și de afaceri din România și din Republica Moldova. În cele mai multe dintre ele am fost deschizători de drumuri, transformând, împreună cu companiile cu care lucrăm, participarea la târgurile de cariere dintr-un experiment într-o constantă a strategiilor lor de recrutare și employer branding.

Pentru mai multe imagini de la Târgul de Cariere vă invităm să aruncați o privire pe pagina noastră de Facebook.