Universitatea din Oradea

  • Industrie: Altele
  • Oraș: Oradea, Bihor
  • Adresa: Universitatea din Oradea Str. Universității nr. 1, 410087 – Oradea
  • Telefon: Tel1: +40 259-432830 Tel2: +40 259-408113 Fax: +40 259-432789

Misiunea Universităţii din Oradea este să ofere educaţie şi cercetare la un standard înalt de calitate într-un context naţional şi internaţional de dezvoltare socială, profesională şi, nu în ultimul rând, intelectuală a individului, iar una dintre misiunile cele mai importante ale UO este îmbogăţirea economică şi culturală a oraşului Oradea. Aceste misiuni se concretizează prin obiective ca: atragerea de studenţi din întreaga lume, poziţionarea universităţii în rândul celor mai bune instituţii de învăţământ din ţară şi din Europa şi transmiterea unei comunităţi cât mai largi semnificaţia şi importanţa educaţiei academice şi a cercetării ştiinţifice în general şi a celei desfăşurate în cadrul acestei universităţi, în particular.